Out: Kuwait

Pentru ca sunt singurul nemulțumit de creșterea PIB pe T1 (fata de T1 2012), care a fost de 2,1% comparativ cu 1% cât estimau analiștii  m-am hotărât să fac ceva și să aduc mai mulți euro în țară. Poate așa vom avea și noi o țară ca afară.

Maine plec in Kuwait. Am 4 zile sa pun pe picioare o fabrica de ferestre și uși, adică să fac din văcuța noastră de muls (aka Ra Workshop) cea mai eficientă achiziție a lor. Dacă scăpăm cu viață, urmează apoi alte 6 zile cu câte 2 întâlniri pe zi: prezentări, discuții și negocieri, că doar ne-a zis Radu Georgescu că o întâlnire face mai mult decât 100 de mailuri, iar la final sper sa repatriez ceata de euroi care s-a pierdut prin Orientul Mijlociu. 

Operațiunea Aurul Negru s-a declanșat. Cover me! I'm going in! :)

Teatrul Act - Absolut! după Ivan Turbincă de Ion Creangă

Îmi doream de mult timp să merg la Teatrul Act, dar până acum câteva săptămâni nici nu știam unde se găsește. De fapt, trecusem pe Calea Victoriei, pe lângă el de mai multe ori, dar de tot atât de multe ori am și uitat, iar când îmi puneam problema de a merge nu știam de unde să cumpăr bilete. Am avut nevoie de un imbold și l-am primit. Atunci când primesc o recomandare, mi se setează în creier un nou obiectiv, de genul "New quest available", și din momentul respectiv nu mai am scăpare decât după atingerea scopului. 

Acum cel mai mult, legat de teatrul Act, îmi place să merg după bilete. Casieria, mutată de ceva timp la etajul I al clădirii, arată precum îmi imaginez eu că ar fi arătat casa unui lord englez. Mobilă masivă, ce scârțâie sub presiunea istoriilor la care a fost părtașă, o lumină ce răzbate în unghiuri alese de un arhitect pe care parcă-l și văd cu trabucul sau pipa în gură, înconjurat de un nor de fum vârtos, sub plafonul înalt specific vremurilor în care timpul avea răbdare cu oamenii, iar bunul simț nu se îmbolnăvise și încă nu murise. Nu am dat de lord, nici de arhitect, ci o doamnă subțirică și drăguță care mi-a scris de mână un bilet și mi-a prefațat experiența în Teatrul Art.

Mai nou mama are grădină. De fapt tata e grădinarul îndrăgostit, dar sunt convins că fără privirile atente ale mamei, n-ar străbate iarba prin pământul tare și uscat de vreme al Moldovei. Mama ar putea la fel de bine să își deschidă teatru în sufragerie, pentru că fix cât sufrageria mamei este și sala de spectacol a Teatrului Act. Cine se gândește că asta e nașpa, greșește! Este super beton, pentru că altfel nu ai putea vedea niciodată într-un astfel de detaliu grimasele, ridurile, dinții, ochii, mișcările  picăturile de transpirație ale actorului ce se desfășoară în limită unui braț întins în fața ta. 

Și ce actor! Realizez că am uitat să precizez că astăzi scriu despre piesa Absolut! după Ivan Turbincă de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, avându-l ca unic personaj pe Marcel Iureș. Este prima mea piesă, din câte îmi amintesc, care are un singur personaj. Mi-a trebuit ceva timp să stabilesc cum să o cântăresc. Până la urmă am decretat că este teribil de greu să duci de unul singur un scenariu de 90 de minute. Nu te poți odihni, nu te poți reculege, nu ai timp să îți pregătești următoarea intrare pentru că tu ești mereu deja acolo.  Tot ce poți face este să privești în ochii celor strânși în jurul tău și să încerci un autocontrol recursiv.

Pe parcursul piesei Marcel Iureș este: Ivan Turbincă, Dumnezeu, Sf. Petru, dracul, Scaraoschi și încă vreo alte câteva personaje. Spre rușinea mea nu îmi mai aminteam povestea (halal moldovean mai sunt!) așa că l-am lăsat pe Marcel să mi-o povestească. Am zis bine Marcel, pentru că la cât de mică este sala am trăit mereu cu senzația că el este acolo pentru că vrea să îmi arate o lecție de viață. Iar eu, ca un bun discipol, am absorbit cât am putut. 

Pentru cei care nu sunt la prima piesă și care nu merg la teatru împinși de la spate sau șantajați de jumătăți, recomand cu căldură o experiență în cadrul Teatrului Act, ori Absolut! după Ivan Turbincă de Ion Creangă este cred unul din spectacolele fanion.

Fotografie luată de aici

Cum să vindem software

Zilele astea are loc campionatul mondial de snooker. Ronnie O'Sullivan (aka The Rocket), primul în rândul favoriților mei s-a calificat în semi-finale. Îmi place pentru că este ambidextru - iar la un bărbat asta e o calitate aparte - și pentru că are un temperament super dificil. Cred că mi-ar fi plăcut să fiu ca el și îmi place pentru că reprezintă tot ceea ce eu nu sunt. Dacă aș fiu forțat să fac o comparație, eu sunt o oaie pe lângă Ronnie O'Sullivan. 

Steve Davis (cred) a declarat că nimeni nu îl poate învinge pe Ronnie când este în apele lui și că cel mai mare dușman al lui este chiar el însuși, doar că acum pare foarte liniștit întrucât nu are obiectiv (tipul câștigând cam tot ce se poate în snooker și ceva peste 6 milioane de lire sterline doar din premii) și joacă doar din plăcere.

Deunăzi, Furnică mi-a trimis următorul citat (din Ronnie O'Sullivan după cum aveam să aflu) și mi-a spus: "Uite, ăsta ești tu!". Frumos compliment, n-am ce spune. Probabil are emoții că trebuie să plecăm împreună în Kuwait și cum el merge pentru prima dată îi este teamă să nu îl las pe la biroul de emigrări. Uite declarația lui Ronnie O'Sullivan dinaintea începerii campionatul  mondial de snooker: "Ce strategie am? Dacă vorbim despre strategie, mă pierzi. Eu am jucat mereu din instinct, mă duc acolo cu un tac, niște cretă și joc în funcție de ce simt. Joc mereu ofensiv, sunt agresiv și îl las pe adversarul meu să se îngrijoreze".

Chestia asta m-a pus pe gânduri și după o bere am reușit să o percutez. Atât în plan personal, cât și profesional am încercat să am strategie, să am mereu un plan, să am o soluție de backup, să fiu pregătit, să îmi asigur succesul. Și, fuck it, cât este de obositor. Muncești ca prostul și la sfârșit ți se întorc toate împotrivă. Și uite cum m-am gândit eu să fiu miserupist (cuvânt care nu există în DEX, etimologia lui fiind: mi se rupe) și să mă întorc la plăcerea de a face lucruri. Plăcerea de a trăi, de a socializa, de a vinde software, de a face lucruri doar din pură plăcere. Fără target, fără obiectiv, fără planuri. Doar din pasiunea de a împărtăși un lucru fain și celorlalți. Doar din pasiune și punct.

În plan profesional am un "amazing product" cum ar spune Steve Jobs, adică fix ce își doresc utilizatorii. Dacă ar ști că ne certăm pentru fiecare linie de cod pe care o punem în produs și fiecare facilitate se naște mai greu decât o serie de tripleți, atunci ar face coadă la ușa firmei noastre. Dar noi nu ne lăudăm cu asta și ne rezumăm în a spune că Ra Workshop is an amazing product.

În plan personal am/nu am/am avut/n-am avut (niciodată) o "amazing woman", dar pe care o țin ascunsă. Aici ar mai fi de povestit, dar să nu ne lăsăm cuprinși de val. 

  

Important este că mi-am rezolvat angoasele și că acolo unde am eșuat a fost rezultatul unei încercări, ori eu pot face oricând o nouă încercare, astfel încât, într-un final, oricât de îndepărtat și după mai multe eșecuri, să întâlnesc succesul scenariului meu. Am spus!

Videochat-ul e prostituție?

De dragul acestui articol vom presupune că în ultima perioadă mă preocupă chestiunile legate de moralitate, viață, moarte și tot felul de astfel de chestiuni care se dezvoltă mult mai bine lângă o carafă de bere, de preferință nefiltrată. Și cum mă oglindeam eu în halbă și așteptam spuma să se mai domolească oleacă, iaca prin fața ochilor mi se perindă o creatură feminină, din categoria felinelor de talie mijlocie, conectată la o linie de 4 Mbs, cu webcam pe trepied rotativ, telecomandă și zoom optic 5x.

Când să gust din bere, mai precis până ca buzele mele să atingă licoarea magică, mă pălește dilema: da, videochat-ul o fi o formă de prostituție? Dau să mă gândesc la cea înseamnă în mintea mea prostituție și vin cu ceva în genul: oferirea de servicii sexuale în schimbul unor beneficii materiale (bani, mâncare, cazare, etc.). Tipicar cum sunt, zic să mă pun la curent și cu definiția din dicționar. Cea din DEX mi se pare reținută, dar  găsesc o definiție OK în Dicționarul Enciclopedic: "Prostituție = Act prin care o persoană consimte, în mod obișnuit, să întrețină raporturi sexuale cu un număr nedeterminat de parteneri, în scopul procurării mijloacelor de existență; fapta comisă de persoana care procedează în acest mod;"

Videochat-ul este acea activitate care îi face pe absolvenții de facultate să le fie rușine de cât câștigă, iar pe directorii de multinaționale să dorească să își renegocieze pachetul managerial (ASAP!). Sau cel puțin așa merge vorba-n piața muncii. Ca antreprenor am obligația să investighez și să verific noi oportunități de business! Iată rezultatele: Tarifele sunt între 1 și 5 euro pe minut, dar există și excepții de 10 euro/minut (dacă ești divă, mă gândesc). Cred că la aplicare se dau teste de cunoștințe  întrucât fetele sunt majoritatea experte în marketing și merg cu 1.99 euro/minut, preț psihologic căruia nu ai cum să îi reziști. Acum să facem și un calcul:

            1,99 euro/minut * 5 minut (durată medie a unui show în privat) = 9,95 euro/client

            9,95 euro/client * 10 clienți / zi = 99,50 euro/zi 

            99,50 euro/zi * 30 zile pe luna = 2.985 euro pe luna.

În calculul de mai sus persoana în cauză a lucrat efectiv 50 minute pe zi. Din păcate această activitate este similară pescuitului: până vezi pluta coborând la fund, trebuie să aștepți răbdător, deci ai și mulți timpi morți. Socotesc ca fiind nedrept faptul că femeile își pot permite acest 10 pe zi, iar noi bărbații nu. Mă amăgesc cu gândul ca noi avem mușchi și suntem plecați la vânătoare și oricum nu am avea timp, iar strugurii sunt acri. 

Poza este dintr-un studio real din București. Nu pun linkul pentru că nu intenționez sa il promovez în niciun fel.

Să revenim la bere și la dilema mea: persoana consimte în mod obișnuit, întreține raporturi sexuale (cu ea însăși) și cu un număr nedeterminat de spectatori, iar scopul este în mod sigur procurarea mijloacelor de existentă. Două gâturi de bere mai la vale îmi amintesc de liniile erotice telefonice care inundaseră România după revoluție. Sunt doar 2 diferențe între videochat și linia erotică: nu vezi și nu știi dacă persoana de la celălalt capăt urmează efectiv scenariul. Dacă e să mă întrebi pe mine, poți fi sigur că nu o face, ci doar interpretează o partitură.

Și totuși: videochatul e prostituție? Nu există un contact fizic și aș fi înclinat să spun că nu e. Mai degrabă este o piesă de teatru, puternic erotizată, în care una din părți generează în timp real scenariul, iar cealaltă are opțiunea,  dar nu și obligația de a-l pune în practică. 

În România, videochat-ul este reglementat de legea privind  prevenirea și combaterea pornografiei (pe care o poți citi aici.) Eu sunt de părere că ar trebui să aibă o lege specială, cu condiții diferite de impozitare, așa cum au cazinourile, de exemplu. Dacă statul ar dori să pună o frână în calea acestui tip de business și crede-mă că ar trebui, întrucât jumătate din studentele noastre își rotunjesc astfel veniturile, ar putea veni cu un impozit mai mare. Dacă tot ne dăm femeile străinilor - căci de aici vin banii - măcar să încasăm ceva și la bugetul de stat. Măcar teoretic, banii din această diferență de impozitare ar putea fi utilizați în programe de educație sau de altă natură care ar putea direcționa populația în direcția dorită de legiuitor. Reglementarea este doar un pas, întrucât jumătate dintre fete practică acest job de acasă, unele chiar din dormitorul alăturat de cel al părinților. Tehnologia care este pe zi ce trece tot mai ieftină a adus printre altele și acest avantaj: oricine își poate creea o infrastructură cu un laptop (1.400 RON , o cameră web (50 - 150 RON  și un abonament la internet (50 RON lună). Mai am o dilemă, dar o enunț și o las pe altădată: câte dintre fete rezistă tentației de a face pasul atunci când oferta este consistentă și depășește cei 1.99 euro / minut?

Eu unul nu m-am lămurit în privința videochat-ului, dar dacă cineva își închipuie că am o problemă cu acest tip de business se înșeală. Din contră! Mă declar un susținător al legalizării prostituției. Explicația mea este destul de simplă: cât timp nu poți controla un segment, mai bine îl impozitezi și îl reglementezi (analize, taxe, condiții, etc.). În țările dezvoltate o prostituată produce în medie 150.000 euro/an (n.r: La dracu, firma mea produce 120.000 euro / an!), conform unui raport ONU. Tot ONU estimează că în lume sunt aproximativ 2.5 milioane de femei, victime ale traficului de ființe umane, din care 85% sunt victime ale exploatării sexuale. Dacă le mai adăugăm și pe cele care practică meseria din proprie convingere constatăm că este o piață consistentă. Legalizarea prostituției ar produce printere altele următoarele efecte: consumatorii ar beneficia de  servicii mai sigure din punct de vedere medical, statul ar putea incasa niște impozite și ar scădea se presiunea pe sclavia sexuală.

Ah, mi s-a terminat bere, deci trebuie sa termin si eu articolul. Ne auzim! Cand? Nu stiu.
Respect.

Teatrul Național București - Vizita bătrânei doamne

Mai întâi a fost Titanic. Îmi amintesc că bugetul alocat acestui film mi s-a părut, la vremea respectivă, a fi fantastic. Aproape imposibil pentru a fi cheltuit pe un singur film. Așa am ajuns să cunosc eu termenul de "blockbuster". Wiki spune că blockbuster, în cinematografie, înseamnă o producție cu o dimensiune impresionantă atât în plan narativ, cât și în cel al producției. Păi cam asta se întâmplă în piesa Vizita bătrânei doamne și deci am asistat la primul meu blockbuster teatral.

Am tot văzut comedii, dar a venit timpul să ne maturizăm un pic și să intrăm în liga mare a teatrului. Din acest motiv, am ales o dramă. Fiecare trăiește o dramă așa că m-am gândit să merg să o văd pe a altora, că de a mea sunt sătul. 

Fiind scrisă de un neamț (Friedrich Dürrenmatt este de fapt elvețian, dar aceștia tot un fel de nemți sunt), nu te poți aștepta la o piesă cu un scenariu simplu. Vizita bătrânei doamne este o dramă profundă, presărată cu elemente de umor și care mai are pe deasupra meritul de a pune în discuție noțiuni legate de moralitate. Ori astăzi, găsesc ca fiind ciudată montarea acestei piese, în contextul unei societăți în care moralitatea e pe locul doi, din spate (vorba lui Pavel Stratan).

Acțiunea are loc în Gullen, un oraș nenorocit de viață și de destin, un oraș în care nu se întâmplă nimic și nimic nu funcționează. Un fel de Copșa Mică, din bătătura noastră. Ei uite că tocmai în acest oraș își anunță vizita doamna Klara Zachanassian, cea mai bogată femeie din lume, cu o avere estimată la 9 miliarde de dolari. În mod oarecum firesc, locuitorii orașului își pun speranța în această vizită și în eventualele investiții ce ar putea rezulta și care ar relansa orașul.

Primarul, interpretat într-un mod foare reușit de Marius Rizea, speră la vreo 8-10 milioane de dolari, dar suma pe care sunt pe cale să o primească este mult mai mare. Klara Zachanassian, interpretată de Maia Morgenstern, oferă în mod public suma de 1 miliard de dolari locuitorilor orașului Gullen, cu condiția ca cineva să îl omoare pe cetățeanul Alfred Miller - unul din cei mai respectați locuitori ai orașului.

Iată că se conturează și problema moralității, pusă în balanța destinului: fericirea, cel puțin materială, a unui oraș întreg versus moartea unui cetățean. O problemă destul de simplă la început, dar care are darul de a te roade zi de zi, prin ochii fanteziilor și dorințelor ascunse a fiecăruia dintre noi. Tu ce ai face cu un miliard? Ai putea fi de acord cu moartea unui om, în contextul în care ai primi această sumă de bani? Sunt convins că ai să spui Nu și fix asta au spus și toți cetățenii din Gullen, reiterând vocal dragostea și respectul pe care îl purtau pentru Alfred Miller. Dar dacă cetățeanul respectiv s-ar face vinovat de ceva grav? Un viol, o crimă ar putea să te facă să vezi lucrurile altfel? Precum în Alien, virusul dorințelor ascunse îi cuprinde pe fiecare, unul după altul și întreg orașul se transformă. Din fericire Friedrich Dürrenmatt, face ca multe scene să fie amuzante și până la final ai mai mereu zâmbetul pe buze.

Maia Morgenstern sau Klara Zachanassian, căci Maia intră atât de bine în pielea personajului încât nu aș mai ști să fac diferența. Nu cred a fi existat o actriță mai potrivită pentru acest rol, alta decât Maia Morgenstern. În scenele dramatice bagă spaima în tine, de te faci mic pe scaun și ți-e frică și să mai respiri, ca nu cumva să îi atragi privirea. 

Un element spectaculos al acestei piese sunt decorurile, care evoluează în cinci planuri: două orizontale și  trei verticale. Este uimitor modul în care acestea se mișcă, iar din combinatorica lor de tip Rubik rezultă de fiecare dată o locație nouă, perfect potrivită scenei ce urmează a fi jucată. Nu știu dacă toate aceste detalii sunt trecute în scenariul piesei sau este meritul celor care s-au ocupat de decoruri, în speță Nikola Toromanov, dar dacă ar fi să dau o notă de 10 aceasta ar fi pentru decoruri. 

O altă dimensiune a piesei este cea olfactivă. Rar mi se întâmplă să remarc acest aspect. În Vizită bătrânei doamne se trage cu pistolul și se fumează, iar fumul de praf de pușcă ars vine perfect în completarea decorului și a atmosferei.

Pe scenă apăr în jur de 50 de personaje, ceea ce este foarte mult pentru o piesă de teatru. Decorurile desăvârșite, numărul mare de personaje, firul epic complex mi-au adus aminte de Rebecca și mă îndreptățesc să încadrez Vizita bătrânei doamne într-o super producție teatrală pe care o recomand cu convingere.

Poveste

                 de George Bacovia

Îți aduci aminte ziua când ți-am spus că ești frumoasă,

Când cu buzele de sânge și cu ochii sclipitori 

Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă, 

Lăsând gândul spre amorul înțeles de-atâtea ori... 

Așteptai să fiu poetul îndrăzneț ca niciodată 

Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări; 

Te duceai mereu-nainte înspre-o umbră-ntunecată 

Ca o pală rătăcire coborând din alte zări. 

Ah, mi-ai spus atât de simplu că ți-i sete de iubire, 

Ne-ascultând decât șoptirea singuratecei păduri, 

Îți opreai cu mâna sânul și zâmbea a ta privire, 

Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri. 

- Ha, ha, ha, rădea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere, 

Intre om și-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut, 

Te-am lăsat să-nșiri povestea cu dureri și cu mistere 

Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut. 

Îți aduci aminte ziua când ți-am spus că ești frumoasă, 

Când, în șoaptele pădurii, poate că te-am sărutat, 

Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă, 

Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?

publicată în Ateneul Cultural, Bacău - anul I, nr.2 Aprilie 1925, pag. 1

inclusă în volumul Scântei Galbene (1926)

Vița de Vie - Acustic

Nu sunt fan Vița de Vie. Și asta nu pentru că nu ar merita ei acest lucru, ci pentru că eu nu prea mă încadrez în tipologia fanilor. Nu cumpăr albume, nu alerg după autografe, nu mă isterizez dacă dau de vreun artist prin supermarket și nu mă pun pe plâns dacă îl bate nevasta sau, și mai rău, dacă își bate nevasta. Adi Despot și-a rezervat un loc în memoria mea cu interviul acela în care o domnișoară mai high (ori la propriu, ori la figurat) îl scoate din sărite.

Despre Acustic, firește că, nu știam  nimic. Am prieteni buni și mi-i respect. Ori, când Raluca spune că este un concert (spectacol) la care ar merge a doua oară, e musai ca eu să merg măcar o dată. Iar dacă pe afiș apare și Alexandrina, e clar că îmi sare cardul din portofel. Cum nu mă așteptam ca DT să aquiseze la acest eveniment, l-am strecurat la categoria: "te faci rock și mi te faci disponibilă în ziua T la ora Z". Am cam abuzat de denumirile acestor coordonate temporale, dar fiind săptămâna altfel m-am simțit acoperit de circumstanțe. Am cedat presiunilor și i-am dat detaliile evenimentului cu câteva ore înainte. Nu părea prea încântată. E drept că și eu aveam îndoieli. Ea, probabil și mai multe, pentru că își suprapusese o întâlnire cu ultima parte a concertului. Providența a intervenit și a rezolvat lucrurile în favoarea evenimentului.

Vița de Vie în varianta acustică are 6 membri, față de 4 cât are în formula clasică, vreo 8-9 tipuri de chitare, tobe, tamburine, contrabas, violoncel, flaut, fluier, orgă și tot felul de alte dispozitive de produs sunete a căror denumire nu o cunosc. Reprezentația pe care am urmărit-o eu a avut loc la Teatrul Național - Sala mare și cred că asta a influențat acustica. De la primele acorduri sare carnea pe tine de cât de clar e sunetul și de multitudinea de detalii fonice pe care le poți remarca. Iar aceste cuvinte vin din partea unui tip care are timpane cu iască. 

În mod cu totul nesurprinzător melodia care mi-a plăcut cel mai mult este cea interpretată împreună cu Alexandrina. Coincidența de nume e total nefericită, dat femeia asta este super tare. (Dacă afli pe unde cântă dă-mi și mie de știre te rog). Interpretează împreună cu Vița de Vie piesa Varză. Ce îmi place în varianta acustică e că mesajul piesei - care nu e rău deloc - devine mult mai puternic. Textul este pus în evidență mult mai bine, cred eu, în această variantă. Bag piesa mai jos drept exemplu.

Acustic este proiect muncit, un proiect în care s-au urmărit detaliile și cum ar spune Rod Tidwell (din Jerry Maguire): I fucking love that! Cât despre DT, s-a super emoționat, i-au dat lacrimile și mi-a mulțumit de nenumărate ori, ba chiar și-a cerut scuze că a avut îndoieli asupra alegerii mele, eu neavând un merit prea mare. Dar așa e în viață: unii muncesc, alții culeg rezultatele!

Am și o observație pentru organizatori. Dacă evenimentul este programat la ora X, hai să îl pornim fix la X, indiferent de numărul celor care sunt pe afară și vor să intre pe ultima sută de metri. Respectul pentru cei 80% care și-au luat biletul din timp și s-au prezentat la eveniment conform cerințelor de pe bilet ar trebui să dicteze.

Vița de Vie în varianta acustică este un super concert, cu titlu de It's a must! pentru cei care sunt dispuși să experimenteze.

Teatru prin Teatral.ro

De ceva timp a apărut un nou proiect online pentru iubitorii de teatru: Teatral.ro. Găsești aici o listă cu (aproape) tot ce se joacă. Acum câteva zile a fost lansată și facilitatea de a cumpăra bilete online. E drept că nu e valabilă pentru toate piesele, dar presupun că este doar o chestiune de timp.

www.teatral.ro

Pe Teatral.ro poți să filtrezi piesele după perioadă, gen: săptămâna viitoare, peste două săptămâni  când iau salariul sau weekend versus în timpul săptămânii, etc. Partea și mai faină este că piesele de teatru pot fi votate și beneficiază de comentarii Facebook, așa că iți poți face rapid o părere despre orice piesă. Acum depinde și de câta încredere ai în gusturile celorlalți  Există chiar și un top al pieselor realizat pe baza voturilor spectatorilor. Sper ca în viitor să pot beneficia de căutări și filtre după numele actorilor, regizorilor, dramaturgilor, etc.

Mie îmi este util. Am dat și cu plasticul și totul a funcționat perfect. Așa că recomand!

PS: TNB a lansat (în sfârșit) facilitatea de comandă online a biletelor. Spor la cumpărături, căci scuza cu "Nu găsesc bilete!" nu mai e valabilă. :-p

Rea de plată

                         de George Coșbuc

Ea vine de la moară;
Și jos în ulicioară
Punându-și sacul, iacă
Nu-l poate ridica.
- "Ți-l duc eu!" - "Cum?" - "Pe plată!"
Iar ea, cuminte fată,
Se și-nvoiește-ndată.
De ce-ar și zice ba?

Eu plec cu sacu-n spate.
La calea jumătate
Cer plata, trei săruturi.
Dar uite, felul ei:
Stă-n drum și să socoate,
Și-mi spune câte toate,
Că-s scump, că ea nu poate,
Că prea sunt multe trei!

Cu două să-nvoiește,
Iar unul mi-l plătește,
Cu altul să-mi rămâie
Datoare pe-nserat.
Dar n-am să-l văd cât veacul!
Și iată-mă, săracul,
Să-i duc o poştie sacul
P-un singur sărutat!

din volumul Balade și Idile (1893)

Teatru (la cinema): Boeing Boeing

Boeing Boeing: o piesă cu trei stewardese! Când ai una acasă, îți mai trebuie altele? Da! Firește că da! Și uite-așa m-am gândit eu să fac o confruntare, pe nepregătite. I-am spus mândrei cu o săptămână înainte că în ziua Z, la ora T, va trebui să dea liber admiratorilor, căci are treabă cu mine. După cum îți închipui, femeia nu s-a lăsat înduplecată și a amenințat cu: "dacă nu îmi spui unde mergem, eu nu vin", "vrei să mă mai vezi vreodată?", "vorbesc serios", etc. 11 ani de antreprenoriat, pe care îi împlinesc chiar astăzi, m-au învățat să las (uneori) vorbele să treacă și să mă țin cu îndârjire de plan. 

Planul mi-a reușit parțial. Îmi propusesem să o iau de acasă cu 2 ore înainte de spectacol, cu speranța că nu va întârzia decât 30 minute. Cele 70-80 de minute au trecut repede și au constituit un timp suficient pentru a mă felicita în legătură cu modul în care planific evenimentele. 

Eu o surpriză, ea o surpriză! Pentru prima dată de când o știu purta scurt. Dar nu scurt! Foarte scurt! Știi genul acela de bluziță, de care dacă mai tragi puțin o poți prezenta drept rochiță? Asta era! Pe tocuri i se lungiseră picioarele încât mi-a luat un sfert de oră să o parcurg vertical cu privirea. E posibil totuși, ca în primele 10 minute din cele 15 să nu-mi fi putut coordona mușchii gâtului. În mod ciudat, primul meu gând a fost la analize! Clar, mi se livraseră rezultatele la adresa greșită, iar numărul trombocitelor și leucocitelor nu arata foarte bine. Asistam probabil la o ultimă țigară acordată condamnatului.

Mă pierd eu în preajma unei femei frumoase precum DT, dar îmi revin repede. Din fericire, se rușinează când o privesc și reușesc astfel să scap cu basmaua curată, oricât de pierdut aș fi. Percutez! Ce facem noi după spectacol? Luăm masa. Cine ne va însoți la masă? Zâna Bună Rău. Pfff! Asta era frate! Se făcuse păpușă pentru că dorea să aibă un cuvânt de spus, ca femeie! Și eu care îmi făceam probleme că sângele meu nu are toate componentele în regulă. Notez în agendă: "Cine dese. ;)" și îi dau bice, căci pe GPS, Băneasa e la 35 de km distanță.

Despre piesa de teatru Boeing Boeing pot spune următoarele: rulează la Grand Cinema Digiplex din Băneasa, ceea ce face puțin ciudată vizionarea. Sala de cinema îi condiționează pe unii spectatori să consume  pop-corn și/sau nachos, ceea ce dăunează creerii unei atmosfere propice pentru o piesă de teatru.

Bernard (interpretat de Bogdan Stanoevici sau Aurelian Temisan) este un arhitect care, cu ajutorul unor politehniști (da, noi cei de la politehnică facem totul!) reușește să aibă simultan 3 logodnice, toate stewardese: o evreică, o româncă și o rusoaică. Dar ce au făcut politehniștii? Ei au calculat fusurile orare și la ce companie ar trebui să lucreze fiecare stewardesă, astfel încât să nu fie niciodată în același loc, recte în casa lui Bernard. Cum însă și politehniști mai dau rateuri, e de la sine înțeles că cele 3 stewardese ajung să se intersecteze în locuința lui Bernard, din postura de logodnice. 

Boeing Boeing - Maria Buză și Lucian Ghimisi

Piesa începe ușor și previzibil, dar reușește să te cucerească cu fiecare replică. Personajele mele favorite sunt menajera Berta interpretată de Măria Buză (în cealaltă distribuție este interpretată de Anca Sigartau) și prietenul Robert interpretat magic de către Lucian Ghimisi (în cealaltă distribuție este interpretat de Marius Gilea). Robert este un băiat de la țară, care în ciuda simplității, depune toate eforturile pentru a-și apăra prietenul de o deconspirare ce pare evidentă. Lucian Ghimisi, despre care nu știu prea multe, dar pe care îmi doresc să îl revăd, însuflețește acest personaj într-un mod extrem de haios și de frumos. Succesul piesei stă pe umerii lui și ai personajului "prietenul Robert" și asta fără a-i umbri pe ceilalți interpreți.

Am și o observație neplăcută. Piesa are o serie de sponsori, printre care Tic-Tac și Alka. Ambele branduri au câte o inserție de replică în cadrul piesei. Genul acesta de publicitate este ieftină și aduce un prejudiciu piesei. În cazul Alka, replica este chiar jenantă. Servirea la pauză a prăjiturii e suficientă pentru a promova brandul, iar directorii de marketing ar face bine să reconsidere inserția. 

Boeing Boeing este o comedie ușoară, dar la care se râde. Chiar dacă prefer sala de teatru, recomand această piesă. Trioul Măria Buză, Lucian Ghimisi, Tania Popa se va asigura de acest mic detaliu. Mai multe amanunte pe www.boeing-boeing.ro.